Toate panourile publicitare amplasate autorizat, sau neautorizat, pe străzile Mihai Viteazul, Petricani şi Vadul lui Vodă vor fi demontate. În acest sens, primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziție, prin care le oferă agenţilor economici, care deţin dispozitive de publicitate exterioară pe străzile menționate, un termen de 3 zile , anunță Politik.md cu referire la serviciul de presă al Primăriei municipiului Chişinău.
Potrivit sursei, se anulează autorizaţiile de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, eliberate respectivelor firme de publicitate. Măsura este luată în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparaţie, lărgire a carosabilului şi amenajare a trotuarelor adiacente pe străzile Mihai Viteazul, Petricani şi Vadul lui Vodă.
În cazul neconformării solicitării Primăriei, dispozitivele de reclamă de pe adresele vizate vor fi demontate şi evacuate în mod forţat de către întreprinderile municipale de prestări servicii, în comun cu preturile sectoarelor Buiucani, Râşcani şi Ciocana.
Menționăm, că această prevedere vizează 20 de agenţi economici.