Cei mai mulți miliardari cu vârste de sub 35 de ani și-au făcut banii din IT. Totuși, unii dintre ei au avut norocul că s-au născut într-o familie bogată.
Iată-i pe cei mai bogați tineri din lume.
Primul dintre ei este și cel mai cunoscut. Mark Zuckerberg, în vârstă de doar 28 de ani, are o avere de 17 miliarde de dolari, situându-se pe locul 35 în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume.
Coleg cu Zuckerberg, la începutul Facebook, Eduardo Saverin l-a dat în judecată pe tânărul CEO pentru că nu i s-a recunoscut meritul adus la construcția rețelei de socializare. Saverin, care are acum 30 de ani, se laudă cu o avere de 2 miliarde de dolari.
Din aceeași "familie" face parte și Dustin Moskovitz, care a lucrat la primele versiuni ale Facebook. Acum, are în conturi peste 3,5 miliarde de dolari.
Yang Huiyan, 30 de ani, este fiica magnatului chinez Yeung Kwok Keung, fondatorul uneia dintre cele mai mari companii de imobiliare din statul asiatic. Acțiunile pe care le deține Yang îi asigură acesteia o avere de 4,7 miliarde de dolari.
Fahd Hariri, 31 de ani, are 1,3 miliarde de dolari pe numele său. Este fiul fostului premier libanez Rafic Hariri, care i-a lăsat o moștenire considerabilă. Cele mai importante afaceri ale lui Fahd sunt în construcții și imobiliare.
Fratele său, mai mare cu 3 ani, are la fel de mulți bani. Ayman Hariri este în consiliul de directori al conglomeratului Saudi Orger, cu ramificații în domeniul construcțiilor, telecom și real estate.
Albert Von Thurn Und Taxis, print german în vârstă de 29 de ani, are în conturi 1,5 miliarde de dolari, bani pe care i-a mostenit în ziua în care a făcut 18 ani. A investit în imobiliare și, recent, a început construcția unei instalații de colectare a energiei solare în Bavaria.
Robert Pera a lucrat la Apple, companie pe care a părăsit-o pentru a-și deschide propria afacere. Listarea acesteia la bursa i-a adus tânărului de 34 de ani o avere de 1,5 miliarde de dolari.