Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti și omologul său polonez, Bronislaw Komorowski, și-au exprimat dorința de a intensifica modul de colaborare dintre Moldova și Polonia, anunță Politik.md. Cei doi au avut o întrevedere tet-a-tet, după care au susținut o conferință de presă.
În cadrul conferinței, președintele R Moldova a menționat că este onorat de vizita șefului Poloniei şi că acesta este un semn bun pentru Republica Moldova. Timofti a precizat că este prima vizită a unui şef de stat la Chişinău, de când a preluat funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. „Vizita unor astfel de oficiali ne demonstrează că se poate realiza acele planuri de integrare europeană la care aspiră Chişinăul. Dacă Barroso ne-a adus soare, Komorowski ne-a adus ploaie şi sperăm că vom avea roadă anul viitor”, a declarat Timofti.
El a mai spus că s-a decis intensificarea dialogului politic şi în mod prioritar, proiectul de integrare europeană a R Moldova.„Mulţumim pentru sprijinul acordat ţării noastre în parcursul european şi mizăm pe sprijinul Poloniei şi la summitul Parteneriatului Estic de anul viitor, când va trebui să semnăm documente importante”, a menționat Timofti.
La rândul său, preşedintele polonez a declarat că singura cale de succes pentru Republica Moldova este integrarea în UE, iar Polonia va susţine şi în continuare Chişinăul. Komorowski a menţionat că Polonia apreciază succesele înregistrate de Republica Moldova în negocierea Acordului de Asociere şi mizează că acestea vor fi semnate în cadrul Summit-ului Partenertiatului Estic de la Vilnus. În opinia sa, aceasta ar fi o subliniere excelentă a rangului pe care-l are Parteneriatul Estic, iniţiat de Polonia şi Suedia.
Preşedintele Poloniei a spus că îşi doreşte ca acest Parteneriat să deschidă un drum bun de integrare europeană pentru Republica Moldova. „Vrem să vă fim de ajutor pe această cale şi de aceea identificăm şi alte domenii unde ne putem implica”, a declarat șeful statului polonez.
Înainte de desfășurarea conferinței a avut loc ceremonia de semnare a Programului executiv între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone, în domeniul culturii, educaţiei şi ştiinţei, pentru anii 2012-2014.