Circulaţia trenurilor marfare prin regiunea transnistreană a fost prelungită pentru încă un an. La un asemenea consens au ajuns premierul Vlad Filat și liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, în urma discuțiilor bilaterale de ieri, 26 septembrie, în cadrul unei întrevederi.
Amintim că în baza acestei decizii drumul de transportare a mărfurilor a fost scurtat cu circa 400 km, fapt care corespunde intereselor companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
În cadrul întrevederii au mai fost abordate subiecte ce vizează scoaterea barierelor în calea liberei circulaţii a persoanelor şi mărfurilor, asigurarea dezvoltării activităţii comerciale a agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului, direcţionarea prin regiune a transportului feroviar de pasageri şi optimizarea orarelor de circulaţie a trenurilor, dezvoltarea infrastructurii rutiere, inclusiv privind redeschiderea podului de la Gura-Bâcului, reconectarea telefoniei fixe şi mobile, dar și problemele legate de nostrificarea documentelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ din regiunea transnistreană, precum şi cu privire la crearea condiţiilor adecvate de studii pentru şcolile moldoveneşti cu predare în grafie latină din stânga Nistrului.
O temă aparte în cadrul discuţiilor a fost rezervată măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. De asemenea, ambii interlocutori au subliniat necesitatea intensificării activităţii grupurilor de lucru sectoriale în promovarea măsurilor de consolidare a încrederii, precum şi identificarea unor soluţii concrete pentru problemele cu care se confruntă populaţia şi agenţii economici de pe ambele maluri ale Nistrului.
După întrevedere Vlad Filat și Evgheni Şevciuc au susținut o conferință de presă.
"În condițiile instabilității financiare mondiale e necesar de a scoate mai repede barierele din calea economiei și a circulației persoanelor. Chestiunile politice nu trebuie să fie o problemă pentru economie, este necesar de a debloca toate aceste probleme istorice, și noi urmăm această cale, pas cu pas, pentru a crea condiții mai bune pentru agenții economici", a spus liderul de la Tiraspol.
Evgheni Şevciuc a mai menționat că susține continuarea acțiunilor eficiente în această direcție pentru că îmbunătățirea proceselor economice pe ambele maluri ale Nistrului vizează direct cetățenii.
"Acordul pe care l-am semnat astăzi va garanta o utilizare mai încrezută a căilor feroviare din către agenții economici pentru transportul de mărfuri, pe un termen îndelungat. Acordul a funcționat o perioadă de timp, și sper ca va funcționa și în continuare. documentul prevede de asemenea îmbunătățirea relațiilor pe viitor", a spus Evgheni Şevciuc.
De menționat că, Decizia protocolară „privind principiile reluării plenare a circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea transnistreană”, ă a fost semnată la 30 martie curent, la Tiraspol.