Cetățenii Republicii Moldova ar putea plăti mai mult pentru pașapoarte și permisele de conducere, după ce autoritățile au examinat un proiect de ajustare a tarifelor în cadrul Agenția Servicii Publice. Documentul a fost discutat pe 4 mai, în ședința secretarilor generali ai Guvernului și prevede majorări semnificative pentru mai multe servicii publice esențiale.
Potrivit proiectului, costul unui pașaport standard, eliberat în termen de 20 de zile, ar putea crește de la 650 la 790 de lei. Și mai costisitoare devin serviciile în regim de urgență: pașaportul eliberat în aceeași zi ar putea ajunge la 2.530 de lei, față de 2.080 de lei în prezent.
Creșteri sunt prevăzute și pentru permisele de conducere. Tariful standard ar urma să urce de la 420 la 440 de lei, însă diferențele cele mai mari apar la serviciile accelerate. De exemplu, permisul eliberat într-o zi lucrătoare ar putea costa 2.200 de lei, iar cel emis în aceeași zi – până la 2.640 de lei.
Autoritățile argumentează aceste scumpiri prin introducerea unor documente modernizate, dotate cu elemente de securitate sporite, inclusiv cipuri electronice și tehnologii avansate anti-falsificare. Potrivit Guvernului, noile standarde implică costuri de producție mai mari, ceea ce a determinat recalcularea tarifelor.
Proiectul mai prevede și introducerea unor taxe noi pentru anumite servicii de autorizare și certificare, precum și ajustări în zona serviciilor digitale oferite de stat.
Reprezentanții Guvernului precizează că documentul este încă în proces de analiză și ar putea suferi modificări înainte de adoptarea finală.
Dacă va fi aprobat, noile tarife pentru permise ar urma să intre în vigoare din 25 mai 2026, iar majorările pentru pașapoarte din 1 septembrie 2026, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru cetățenii care au nevoie de acte oficiale.


