Tânărul de 21 de ani, care ar fi ucis-o pe Iasmina, copila de 7 ani care a fost găsită moartă într-o casă părăsită din Recea, va fi plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în penitenciarul din Bălți. Decizia a fost luată de Judecătoria Drochia. Anterior, bănuitul și-a recunoscut vina și urma a fi supus mai multor expertize, inclusiv una psihiatrică, notează TV8.md

Iasmina a dispărut pe 7 august și a fost găsită moartă a doua zi, după ce a fost căutată ore întregi de către poliție și zeci de voluntari din localitate. Preliminar, polițiștii de investigație au stabilit că fetița a mers la casa suspecților care nu se află departe de propria locuință, însă unul dintre ei, din motive necunoscute deocamdată, a luat-o și ar fi strangulat-o de o bară metalică, iar ulterior ar fi dus-o într-o casă părăsită și a abandonat-o acolo.

Suspecții, doi frați de 21 și 33 de ani, au fost reținuți de polițiști, în continuare, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală pentru a stabili cauza exactă a decesului copilei.

Pe 8 august, unul dintre cei doi frați reținuți a fost eliberat din arest, iar în privința tânărului de 21 de ani, există dovezi suficiente care demonstrează comiterea crimei, susțin oamenii legii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE