Moldovagaz, singurul furnizor de gaze naturale în regiunea transnistreană, nu a fost notificată oficial despre reluarea livrărilor de gaze din Federația Rusă. Declarația a fost făcută de șeful interimar al companiei, Vadim Ceban, în contextul anunțului făcut de pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, privind reluarea aprovizionării cu gaze.
„Moldovagaz nu este informată în acest sens, în niciun fel. În regiunea transnistreană, în afară de Moldovagaz, nimeni nu poate să furnizeze gaze. Nu am nicio comunicare de la Gazprom cu privire la acest subiect. Dacă va fi ceva, ulterior vom anunța, dar acum nu deținem informații”, a declarat Vadim Ceban.
Liderul regiunii separatiste, Vadim Kransoselski a anunțat că livrările de gaz vor fi reluate în scurt timp, ca urmare a unei vizite oficiale recente la Moscova.
Potrivit experților în cazul reluării livrărilor de gaz către regiunea transnistreană, combustibilul albastru va traversa mai multe state prin coridorul trasnbalcanic, implicit costurile de tranzit vor fi mai mari, iar acestea vor trebui acoperite de Gazprom. Ar fi vorba estimativ de 2,3- 3 mln m3 de gaz pe zi. Situația s-ar complica și din considerentul că statele UE nu acceptă livrări de gaze pe teritoriu său.