Asociația „Forța Fermierilor” declară că în ajunul prezentării unui ultim răspuns din partea Guvernului la solicitările adresate autorităților situația în rândurile fermierilor protestatari a devenit una foarte tensionată.
„Ministrul agriculturii a stabilit întălnirea cu reprezentanții organizației pentru mâine, la ora 17:00. Totuși, agricultorii nu înțeleg de ce este aleasă o oră atât de „târzie”, în contextul în care prim-ministru a promis joi că fermierii protestatari vor primi un răspuns din partea autorităților marți dimineață. Fermierii nu înțeleg de ce trebuie să mai aștepte încă o zi întreagă după 4 zile în care guvernul a avut rezervă, începănd cu joi, 22 iunie. Consiliul asociației atunci a depus un efort enorm pentru a calma spiritele și de a oferi timp autorităților. Să vede că gestul nostru nu a fost apreciat, iar situația în sectorul agrar se înrăutățește pe zi ce trece. Prețurile la culturile de primă grupă se micșorează dramatic”, se arată în comunicatul emis de asociația „Forța Fermierilor”.
Având în vedere tergiversarea răspunsului din partea autorităților centrale, agricultorii avertizează că se adună mâine, la ora 10:00, în Piața Marii Adunări Naționale pentru a-l așteaptă pe ministrul Agriculturii pănă la 11:00.
În caz contrar, protestatarii spun că după ora 11.00, tehnica agricolă se va porni în marș prin capitală.
Pe de altă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, susține că nu poate modifica ora întrevederii cu reprezentanții Asociației Forța Fermierilor, chiar dacă aceștia amenință cu proteste. Bolea zice că nu se poate prezenta în fața lor fără date concrete, care, potrivit lui, vor fi cunoscute abia seara.
„Am avut o discuție cu domnul Ion Plămădeală, președintele Asociației Forța Fermierilor. L-am sunat și i-am spus că la cinci vom avea cifre. Nu pot să vin la 11:00 în fața lor fără un rezultat. Ministerul de Finanțe are nevoie de timp pentru a face calcule. Le-am spus că la ora 17:00 o să le arătăm toate cifrele și o să le spunem ce sume putem acorda. Nu vreau să vin la 10 fără nimic, doar ca ei să clameze. Pot să o facă și fără mine. La 17 va veni delegația și vom acorda răspunsuri și nu doar lor, și tuturor agricultorilor din Republica Moldova”, a explicat Vladimir Bolea la TV8
Totodată, ministrul a mai spus că nu poate interzice importul și tranzitarea grâului din Ucraina, după cum solicită Asociația Forța Fermierilor, întrucât aceasta ar provoca o serie de scumpiri la alte produse alimentare primare.
„Sunteți gata să achitați de două ori mai scump pentru ouă sau pâine? Cetățenii trebuie să înțeleagă că orice embargou la import, pe lângă faptul că vor fi impuse și pentru noi restricții, generează și noi majorări la toate produsele”, a adăugat Bolea.
Amintim că Asociația Forța Fermierilor a amenințat, din nou, cu proteste pentru ziua de 27 iunie. S-a întâmplat după ce premierul Dorin Recean a stabilit o întrevedere cu fermierii pentru ora 17:00, care la rândul său nu vor să mai aștepte încă o zi. Astfel, reprezentanții asociației informează că dacă prim-ministrul nu va discuta cu agricultorii până la ora 11:00, aceștia vor porni cu un marș prin Chișinău.