Deputații comuniști din Parlamentul R. Moldova au rămas indignați de faptul că propunerea lor privind audierea premierului Iurie Leancă nu a fost acceptată de majoritatea parlamentară. În aceste condiții ei au cerut pauză de o oră, pentru a se întruni în biroul fracțiunii, anunță Politik.md.
Reacția comuniștilor vine după ce președintele Parlamentului, Igor Corman, a solicitat, cu titlu de excepție să fie introduse, suplimentar, în ordinea de zi două proiecte, care trebuie examinate în regim de urgență. Comuniștii au profitat de moment și au insistat să fie discutate și subiectele lor, dar ele au fost respinse de majoritate.
În replică, deputatul comunist Eduard Mușuc s-a plâns de faptul că fracțiunea sa nu a fost consultată înainte de a fi modificată ordinea de zi, astfel că a insistat pe includerea proiectului de lege nr 381, cu privire la abrogarea deciziilor, prin care au fost vândute acțiunile de stat ale BEM. După ce au primit refuz, comuniștii au insistat pe pauza de oră „ca să decidă cum vor acționa mai departe”.
În perioadele precedente, acțiunile comuniștilor în situații similare se manifestau prin boicoturile ședințelor de parlament, proteste zgomotoase în fața clădirii Palatului Republicii, sau plecările din sală ale deputaților PCRM în semn de protest.