Începând de astăzi, 4 noiembrie, consumatorii de energie termică și alte forme de energie se pot înregistra pentru a beneficia de compensații la facturile de energie prin programul guvernamental „Ajutor la contor”, destinat sezonului rece 2024-2025. Înscrierea se poate face prin platforma oficială compensatii.gov.md, gestionată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.

Noua formă de sprijin presupune transferul ajutorului financiar direct în conturile bancare ale beneficiarilor sau prin intermediul oficiilor poștale, acoperind lunile noiembrie – martie, spre deosebire de anul trecut când compensațiile apăreau sub formă de reducere în facturi.

Valoarea compensației va fi calculată prin sistemul „Vulnerabilitatea Energetică”, pe baza veniturilor gospodăriei, numărului de membri și sursei principale de încălzire (gaz, energie termică, electricitate sau combustibil solid). Gospodăriile care se înregistrează între 4 și 28 noiembrie vor beneficia de ajutor începând cu luna decembrie. Înscrierea este posibilă și cu sprijinul asistenților sociali sau al specialiștilor din centrele unificate de prestare a serviciilor.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat mai multe schimbări în modul în care vor fi acordate compensații. În 2022, persoanelor care nu au depus cerere li s-a oferit, mai întâi categoria de vulnerabilitate medie, apoi scăzută. În sezonul 2023-2024, este obligatoriu să o faci dacă vrei să primești compensații.

Dacă ești deja înregistrat în sistem din anii trecuți, oricum ești obligat să te conectezi și să scrii cererea din nou și să actualizezi datele. Cu alte cuvinte, consumatorul care nu a scris cerere, fiind sau nu înregistrat în program, nu va primi niciun fel de compensații.

În acest sezon, categoriile de vulnerabilitate nu vor mai fi utilizate. Decizia de acordare a compensației și valoarea ei va fi calculată individual de sistemul informațional.

Valoarea compensației va fi diferită pentru fiecare gospodărie în funcție de venituri, numărul de persoane care locuiesc împreună, statutul acestora (persoană cu dizabilitate severă, copil, pensionar, student cu frecvența la zi, șomer), tipul sursei principale de încălzire a locuinței, etc. De asemenea, se va lua în calcul dacă solicitantul are credit pentru imobilul în care locuiește și pentru care solicită compensații.

În acest sezon, compensațiile nu se vor reflecta în factură. Autoritățile vor transfera compensațiile sub formă de bani pe contul bancar indicat de solicitant în cerere.

Ca să beneficieze de compensații, solicitantul și membrii gospodăriei trebuie să întrunească mai multe condiții:

dacă costul imobilelor pe care le deține solicitantul și membrii gospodăriei (sau cotele-părți ale acestora), nu depășește 2.5 milioane de lei (circa 128 mii euro);

venitul de până la 300 de mii de lei pentru anul 2023, cumulat, pentru toți membrii familiei, adică 25 mii de lei pe lună împreună;

solicitantul a locuit pe teritoriul R. Moldova cel puțin 8 luni în ultimele 12 luni, dar și persoanele incluse în cerere. Autoritățile vor verifica de această dată dacă beneficiarii de compensații se află în țară, inclusiv prin baza de date a Poliției de Frontieră.;

solicitantul a consumat, în medie, mai puțin de 350 de metri cubi de gaze naturale pe lună în sezonul precedent.

Consumatorul poate beneficia de compensații dacă încălzește gospodăria pe bază de gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete).

Cei care nu au acces la internet, pot să se adreseze asistentului social sau la un centru unificat de prestare a serviciilor. În țară există 103 centre de acest fel.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a făcut un sondaj în martie 2024 în care a întrebat 600 de gospodării cât de mulțumiți au fost de programul de compensații „Ajutor la Contor”. 63% din respondenți au declarat că programul a avut un impact pozitiv asupra bugetului și a redus cheltuielile lunare.

Majoritatea gospodăriilor care au depus cereri pentru compensații iarna trecută s-au încălzit cu gaze naturale (54%), câte 26 la sută din gospodării s-au încălzit cu electricitate și combustibil solid cum ar fi lemnele, cărbunii, peleții sau brichetele. 14% din gospodăriile care au solicitat compensații sunt conectați la încălzirea centralizată.

Linia verde al programului „Ajutor la Contor” este 080005000. Poate fi apelată de luni până vineri între orele 8:00-18:00 și sâmbăta între orele 10:00-16:00. De asemenea, puteți primi răspuns prin intermediul poștei electronice la adresa: suport@compensatii.gov.md.

Programul „Ajutor la contor”, ajuns la al treilea an, este finanțat din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, susținut din bugetul de stat și de parteneri internaționali, inclusiv Uniunea Europeană. În ultimele două sezoane reci, au fost înregistrate peste 700.000 de cereri, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Programul „Ajutor la contor” a fost creat în 2022.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE