Parlamentul a adoptat, în lectura a doua, un proiect de lege care introduce suspendarea automată a înmatriculării vehiculelor cu inspecția tehnică periodică expirată sau cu defecțiuni tehnice periculoase, măsură menită să sporească siguranța rutieră.

Inițiativa legislativă, elaborată de Agenția Servicii Publice și Ministerul Afacerilor Interne, prevede că suspendarea înmatriculării va fi operată automat prin înscrierea unei mențiuni în Registrul de stat al vehiculelor.

Măsura va fi aplicată în trei situații: la expirarea valabilității inspecției tehnice periodice, la depistarea unor defecțiuni tehnice periculoase în cadrul inspecției tehnice sau atunci când astfel de defecțiuni sunt constatate în trafic.

În cazul expirării inspecției tehnice periodice, suspendarea va intra în vigoare imediat. Dacă sunt identificate defecțiuni tehnice periculoase, suspendarea va deveni efectivă după o perioadă de grație de 30 de zile, timp în care proprietarii vor putea remedia problemele și vor efectua o nouă inspecție tehnică.

Pe durata primelor 30 de zile de la suspendare, vehiculele vor putea circula doar către atelierele de reparații sau stațiile de inspecție tehnică, pentru remedierea defecțiunilor și efectuarea verificărilor necesare.

Înmatricularea va fi reactivată automat după prezentarea unui certificat de inspecție tehnică valabil, care confirmă că vehiculul îndeplinește condițiile pentru a circula pe drumurile publice.

Noile prevederi introduc și obligația managerilor stațiilor de inspecție tehnică de a informa proprietarii vehiculelor cu cel puțin 10 zile înainte de expirarea valabilității inspecției tehnice. Notificările vor fi generate în baza datelor din Sistemul Informațional „Autotest”, iar modalitatea de transmitere va fi stabilită ulterior prin hotărâre de Guvern.

Șoferii care vor circula cu vehicule a căror înmatriculare este suspendată riscă sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi și ridicarea plăcuțelor de înmatriculare.

Autorii proiectului susțin că noile reguli vor contribui la reducerea numărului de accidente provocate de defecțiunile tehnice ale autovehiculelor și vor consolida siguranța traficului rutier în Republica Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE