Ministerul Finanțelor a făcut totalurile primei emisii de tranzacționare a obligațiunilor de stat pe platforma evms.md. Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, a anunţat că până la 25 septembrie, pe platforma online, s-au înregistrat peste 800 de tranzacţii, în valoare totală de aproape 79 de milioane de lei. Cifra depăşeşte cu 60 la sută estimările iniţiale, care prognozau tranzacţii online de până la 50 de milioane de lei. Oficialul a descris platforma ca fiind o „platformă-revoluţie” pe piaţa de capital din Moldova, notează IPN.
„Ne dăm seama că persoanele sunt reticente. Cu toate acestea ne încurajează numărul de subscrieri, de tranzacţii şi de valori imobiliare procurate. Astfel, timp de 10 zile, până la 25 septembrie, când s-a încheiat perioada de subscriere, au fost înregistrate 815 tranzacţii în valoare de 78 de milioane 712 mii 900 lei, ce depăşeşte cu aproape 60 de procente valoarea iniţială anunţată , de 50 milioane lei. Tranzacţiile au fost efectuate de 612 persoane unice”, a precizat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor.
Potrivit lui Ion Gemene, cea ai mică valoare tranzacționată este de 100 de lei, iar multe persoane testează în acest fel modul în care funcționează platforma. Cea mai mare tranzacţie este de 7 milioane de lei.
„Sumele obținute de Ministerul Finanţelor vor fi utilizate, investite în dezvoltarea proiectelor de importanţă naţională. Banii sunt destinaţi finanţării proiectelor de dezvoltare socială, incluse în bugetul de stat, cum ar fi școli, drumuri. Le mulţumesc celor care au avut încredere în utilizarea acestei platforme”, a spus secretarul de stat al finanțelor.
Totodată, Ion Gumene a declarat că în următoarele zile va fi efectuat un sondaj printre utilizatorii platformei şi printre cei interesați, pentru a-și expune așteptările față de platforma online evms.md.
Potrivit autorităţilor de profil, investițiile în valori mobiliare de stat sunt garantate de stat, oferindu-le investitorilor siguranță și stabilitate pe termen lung.