Fotbalul moldovenesc continuă să înregistreze un regres pe arena mondială. Acest fapt este confirmat de ultima actualizare a clasamentului Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), în care selecționata tricolorilor se clasează pe locul 138.

Astfel, naționala antrenată de Ion Caras a coborât tocmai șapte poziții vis-a-vis de ultima versiune a clasamentului mondial și are acumulate 214 puncte. Cu certitudine, rezultatul negativ al acestor date statistice a fost generat de ultimele două înfrângeri din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial, cu Muntenegru și Ucraina.

Din martie până în aprilie, naționala Moldovei a fost devansată de asemenea echipe exotice, precum Turkmenistan, Tahiti și St. Kitts and Nevis.

Adversarele noastre din grupa preliminară H a Mondialelor nu au înregistrat fluctuații sesizabile în clasament. Anglia a cedat trei poziții și se situează pe locul 7, iar celelalte echipe au următorul amplasament: Muntenegru – locul 27, Ucraina (37), Polonia (63), și doar San Marino (ultimul loc, 207) este devansată de moldoveni.

Primele trei poziții în clasamentul FIFA au rămas intacte, Spania ocupând primul loc, iar pe 2 și 3 se clasează, respectiv. Germania și Argentina.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE