Între 10 şi 12 persoane au fost ucise în deraierea unui tren miercuri la Santiago de Compostela în nord-vestul Spaniei, anunţă două mari ziare spaniole El Pais şi El Mundo, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.ro.
"Sunt mai mulţi morţi şi mai mulţi răniţi", a declarat un purtător de cuvânt al companiei feroviare Renfe, în timp ce deraierea a făcut zece morţi potrivit El Pais şi doisprezece potrivit El Mundo.
Ziarul Voz de Galicia, citând martori oculari, a anunţat la rândul său zece morţi.
Un purtător de cuvânt al biroului guvernului regional a confirmat accidentul, dar a adăugat că nu sunt disponibile mai multe detalii.     
Primele imagini ale televiziunii arătau patru vagoane răsturnate pe calea ferată, dintre care cel puţin unul complet distrus şi fum ce ieşea din vagoane.
Accidentul a avut loc la intrarea în gara Santiago de Compostela, în timp ce trenul asigura legătura între Madrid şi oraşul El Ferrol din Galicia.
Trenul a deraiat în jurul orei 21.00 locale /19.00 GMT/ "din motive necunoscute", a adăugat purtătorul de cuvânt de la Renfe.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE