Partidului Socialiștilor își exprimă îngrijorarea în legătură cu modificările operate de majoritatea parlamentară la Legea privind taxa de stat adoptată în prima lectură, la finele anului trecut.

În cadrul unui briefing, deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi a explicat, că proiectul dat contravine  Constituției, cadrului juridic național și internațional în domeniu.

„Proiectul de lege privind taxa de stat este o încercare de a compensa incompetența managerială a guvernării în implementarea politicii social-economice și de a crește veniturile bugetare din contul populației sărăcite de PAS”, a subliniat Adrian Lebedinschi.

Deputatul a menționat că PSRM insistă pe instituirea unui moratoriu asupra adoptării proiectului privind Legea taxei de stat, în scopul respectării  cadrului legal  privind actele normative, a Legii  privind transparența în procesul decizional și a excluderii din proiectul Legii taxei de stat a normelor care instituie perceperea taxelor de stat, care afectează grav dreptul privind accesul la justiție, reduc la zero esența acestui drept și implicit, desființează Statul de Drept.

Lebedinschi a mai spus că în versiunea propusă proiectul va bloca accesul cetățenilor la o justiție echitabilă.

„În primăvara, am putea să ne trezim cu mai multe litigii în instanță în legătură cu înrăutățirea nivelului de trai, iar cetățenii nu vor avea posibilitatea să conteste în judecată, inclusiv să achite această taxă de timbru de 200 de lei, nemaivorbind de taxa de stat”, a menționat Lebedinschii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE