Deputații socialiști, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia rămân pe poziția că indexarea pensiei la nivelul de 14,4% este neconstituțlională și nu poate fi acceptată în condițiile creșterii prețurilor la produse, servicii și tarife.
Alla Darovannaia a adus critici guvernării pentru faptul că pensionarii nu mai reprezintă o prioritate pentru stat spre deosebire de alte instituții care au beneficiat în 2023 de majorări de buget.
„Au majorat salariile miniștrilor cu 8000 lei. Au creat un minister nou cu 60 de angajați, au majorat bugetul Președinției și a ministerului Apărării, dar pentru Dumneavoastră, stimați cetățeni, nu sunt bani în buget”, a menționat Darovannaia.
Deputatul a amintit că pe 23 ianuarie curent socialiștii au depus o sesizare la CC prin care au contestat decizia Guvernului de a indexa pensiile doar la nivelul de 14,4% și nu la nivelul inflației, cum prevede legislația. Răspunsul înaltei Curți este așteptat până la data de 1 aprilie – ziua de indexare.
„Solicităm Guvernului, chiar dacă acesta s-a schimbat, să respecte legislația și Constituția RM, și să indexeze pensiile la rata de 30,2%, care reflectă creșterea reală a prețurilor în anul 2022!”, a subliniat Darovannaia.
Deputatul Vladimir Odnostalco a menționat că de la 1 aprilie curent, aproximativ 720 de mii de pensionari și beneficiari de alocații sociale vor fi indexați cu 14,4% – în loc de 30,2%.
„Dacă o persoană primește o pensie medie pentru limita de vârstă în valoare de 2607 lei, atunci ar trebui să primească o indexare lunară de 782 lei, dar, datorită guvernării PAS, va primi doar jumătate – 390 lei. 4700 de lei pe an îi vor fi furați. Dacă pensia este de 3 mii de lei, atunci pensionarul va fi lipsit de 5.400 de lei într-un an”, a spus Odnostalco.