Chiar dacă mai este ceva timp până la alegerile parlamentare, social-democrații deja consideră că gunvernarea intenționează să lezeze dreptul la vot al unui grup de cetățeni. Este vorba despre oamenii, care dețin pașapoarte de tip sovietic și care urmează să-și schimbe actele în buletine de identitate specifice țării noastre.
În acest sens, Partidul Social Democrat a adresat un demers Comisiei Electorale Centrale, prin care cere ca aceasta să intervină în mod urgent, către Guvernul Republicii Moldova și instituțiile subordonate acestuia, responsabile de realizarea planului de acțiuni privind preschimbarea pașapoartelor de tip sovietic, pentru a asigura toți cetățenii țării cu acte în regulă, care vor permite participarea la alegerile parlamentare din toamna acestui an.
PSD susține, că deși au trecut mai bine de trei luni de la aprobarea Hotărîrii cu privire la aprobarea Planului de acţiuni privind preschimbarea  paşapoartelor de tip sovietic, în această perioadă Guvernul trebuia să realizeze un șir de acțiuni, însă acestea au rămas doar pe hârtie. 
„Acest lucru ne face să credem că intenția adevărată a guvernării este de a înlătura peste 235 000 de cetățeni de la participarea la vot în cadrul alegerilor parlamentare și nu de preschimbare a documentelor”, acuză social-democrații.
Amintim, că în august anul trecut, a fost aprobat un plan de acțiuni, conform căruia paşapoartele de tip sovietic vor fi înlocuite cu buletine de identitate până la 1 septembrie 2014. Procedura va fi gratuită. pentru cetățeni. Cheltuielile pentru înlocuirea paşapoartelor sovietice cu buletine de identitate  se cifrează la 27,5 mln. lei. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE