S.A. „Termoelectrica”, a acumulat datorii de peste două miliarde de lei față de „Energocom” și „Moldovagaz”. Noul director interimar, Iurie Razlovan vrea să reorganizeze managementul întreprinderii iar pentru asta va fi adiptată o nouă organigramă. Astfel, cel puțin 20 de șefi și mai mulți adjuncți vor rămâne fără funcții.
Această reorganizare va contribui, doar în prima etapă, la economisirea a cel puțin 14 milioane de lei anual, a declarat directorul Iurie Razlovan.
„Printre sarcinile care mi-au fost puse a fost și o organigramă nouă, în vederea îmbunătățirii activității întreprinderii. Reorganizarea a fost aprobată de Consiliul de Administrație al „Termoelectrica”. Organigrama nouă nu vizează persoane, dar îmbunătățirea activității întreprinderii și schimbarea climatului la întreprindere, care e destul de bulversat. Nu e vorba de persoane, dar funcții”, a precizat Razlovan.
„Organigrama actuală e cu multe funcții. Tot felul de adjuncți la adjuncți, un lucru inadmisibil. E vorba de cel puțin 20 de persoane. Mai avem și 120 de funcții vacante, dintre care jumătate vor fi reduse. Sunt funcții care nu sunt necesare. Putem economisi la prima etapa circa 14 milioane de lei anual. Dacă e vorba de cinci ani, atunci se adună o sumă importantă. Dacă redirecționezi acești bani unde e necesar, atunci poți face lucruri frumoase. Situația la întreprindere este complicată. Avem datorii de peste două miliarde de lei. Datorăm 1,3 miliarde de lei „Energocom” și 600 de milioane la „Moldovagaz”. A fost instituit un grup în vederea redresării situației financiare, care este foarte gravă”, a recunoscut Razlovan.
El a mai spus că pe lângă faptul că trebuie să se ocupe de reorganizarea întreprinderii, demarează „un lucru amplu cu colegii din departamentul financiar, juridic” ca să facă „o radiografie foarte clară a situației financiare care deloc nu este strălucită”.
„Întreprinderea înregistrează datorii mari și lucrul acesta vreau să-l analizez, să vin cu o informație amplă către domnul ministru, către organele ierarhic superioare. Acum deja este instituit un grup de lucru din care fac parte și lucrători ai ministerului, și întreprinderii, anume în vederea propunerilor cum am putea redresa situația financiară care vă spun încă o dată că este foarte gravă”, a menționat el.