Campioana Moldovei de fotbal a susținut primul meci de verificare din cadrul cantonamentului de la Belek (Turcia). Adversară a fost una dintre cele mai puternice echipe din Rusia, Rubin Kazan.
Discipolii lui Mihai Stoichiță au început foarte bine meciul și, deja în minutul doi, sârbul Marko Stanojevic a reușit deschiderea scorului. Partida a continuat cu un ușor avantaj teritorial al rușilor, dar, în minutul 38, după o eroare regretabilă a portarului ”rubiniu” Serghei Rîjikov, același Stanojevic a stabilit scorul primei reprize – 2-0.
La pauză, antrenorii celor două echipe au operat numeroase schimbări, în lotul tătarilor fiind introduși în teren și moldovenii Mihai Plătică și Radu Gânsari, ultimul aflat în probe. Chiar dacă ei nu au reușit să se remarce, echipa lui Kurban Berdîev a reușit egalarea după golurile lui Bibras Natho (din penalty) și Aleksandr Reazanțev. Astfel, meciul s-a încheiat cu scor egal, 2-2.
La 25 ianuarie, Sheriff va juca un meci amical contra bulgarilor de la Ludogoreț, formație la care recent s-a transferat fostul portar al tiraspolenilor, Vladislav Stoyanov.