Fostul viceministru al Afacerilor Interne, Serghei Diaconu, vine cu o reacție față de intenția deputaților de a exlcude imunitatea parlamentară. Iată ce scrie ex-viceministrul, care a și insistat asupra acestui lucru încă ani în urmă:
Excluderea imunității parlamentare. De 3-4 ani am tot insistat că e absolut necesar în condițiile RM (după ce mai mulți deputați prinși că încalcă regulamentul circulației rutiere scăpau basma curată și recidivau nestingherit). Am avut și susținerea premierului Leancă, dar în special a premierului Gaburici. Au fost și avizele pozitive ale Ministerului Justiției. De fiecare dată însă consiliul alianței bloca inițiativa (ca de fapt și altele, să ne aducem aminte pachetul de legi pe integritate). Acum ce show va fi? Am încercat dar nu au ajuns voturi? Sau se fac valuri în „tazic”?
Amintim, că ieri Curtea Constituțională a oferit aviz pozitiv pentru grupul de deputați care au inițiat procedura de excludere a imunității parlamentare. Asfel, legiuitorii vor putea fi anchetați și percheziționați de către oamenii legii, fără a mai cere acordul plenului Parlamentului.