Curtea Supremă de Justiție (CSJ) nu-i permite fostului şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, să revină în funcția pe care a deșinut-o anterior. Magistrații CSJ au declarat inadmisibil recursul depus de Morari privind încetarea raportului de serviciu.
Încheierea a fost emisă pe 13 martie, de către un complet de judecată format din Stela Procopciuc, președintă interimară a CSJ, și magistrații Ion Malanciuc și Diana Stănilă.
Judecătorii au precizat că recursul fostului șef al PA conține obiecții de fapt şi de drept similare celor expuse în cadrul examinării cauzei și cererea de apel, care au fost analizate de către prima instanță şi Curtea de Apel Chişinău „fiind apreciate corespunzător”.
„De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.(...) În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Viorel Morari. În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție”, se arată în decizia Curții Supereme de Justiție.