Veronica Dragalin spune că strămutarea dosarelor, recuzarea judecătorului și excepția de neconstituționalitate reprezintă modalități prin care este, de regulă, tergiversată examinarea unui dosar.

După ce dosarul în care a fost condamnat Ilan Șor s-a perindat în instanțe timp de 8 ani, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a anunțat că legislația va fi modificată pentru ca examinarea altor cazuri să nu mai fie tergiversată, notează europaliberă.org

Într-o conferință de presă, Veronica Dragalin a prezentat parcursul dosarului și a remarcat perioada îndelungată în care acesta s-a aflat pe rol în mai multe instanțe.

Dosarul penal privind furtul miliardul din sistemul bancar a fost inițiat în iulie 2015 de Procuratura Anticorupție. Urmărirea penală a durat 10 luni, iar apoi dosarul a trecut prin Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Curtea de Apel Cahul și, din august 2021, Curtea de Apel din Chișinău, care a reluat întreaga procedură, în urma unei decizii a Curții Supreme de Justiție.

Veronica Dragalin spune că strămutarea dosarelor, recuzarea judecătorului și excepția de neconstituționalitate reprezintă modalități prin care este, de regulă, tergiversată examinarea unui dosar. Potrivit ei, prevederile Codului de procedură penală urmează să fie modificate pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple.

Ce ține de dosarul Șor șeful PA a precizat că Banca de Economii, în calitate de parte vătămată, urmează să încaseze de la Ilan Șor aproape 5,3 miliarde de lei sub formă de prejudiciu material. Acest lucru se va întâmpla dacă un executor judecătoresc va identifica proprietățile și bunurile care aparțin deputatului fugar ca să fie confiscate. Până acum, Procuratura Anticorupție și Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale au sechestrat bunuri în valoare de 1,36 de miliarde de lei, care sunt deținute de Ilan Șor, iar executorul judecătoresc poate solicita lista acestora pentru a fi confiscate în beneficiul băncii. Este vorba de capital social, automobile, aeronave, construcții, terenuri pentru construcții, conturi bancare, utilaj agricol.

Veronica Dragalin  mai spune că deputatul fugar Șor a fost anunțat în căutare internațională în 2019, când a fost localizat în Israel. Ea susține că mandatul de arest al lui Ilan Șor este vizibil în sistemul Interpol și, în cazul în care acesta s-ar afla în una dintre țările membre ale organizației, ar fi reținut imediat. Având în vedere că el are și cetățenia Israelului, extrădarea acestuia depinde de autoritățile din acest stat.

Israelul nu-și extrădează cetățenii, însă Veronica Dragalin afirmă că există un precedent când un cetățean a fost trimis în țara în care a fost condamnat, dar și opțiunea ca Ilan Șor să-și ispășească pedeapsa pe teritoriul israelian.

„Acest proces va dura. Suntem în comunicare cu colegii din Israel, acumulăm toate materialele pentru a fi trimise, sperăm să reușim să-i convingem și Ilan Șor să fie întors în R. Moldova”, a spus Dragalin.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE