Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, este bănuit de neglijență în serviciu în dosarul atacului armat de la Aeroport. Anunțul a fost făcut chiar el pe pagina sa de Facebook, care a subliniat că Procuratura Generală nu a considerat necesară suspendarea sa provizorie din funcție.Vasiloi mai spune că și-a luat un concediu neplătit și așteaptă rezultatele anchetei
„Am considerat corect și în interesul transparenței să informez imediat Ministrul Afacerilor Interne despre atribuirea calității procesuale de bănuit în cadrul unei cauze penale. În calitate de conducător al instituției și având demnitatea de ofițer, cred cu tărie că este esențial să contribui ca organul de urmărire penală să colecteze toate probele și să efectueze urmărirea penală, pentru a clarifica toate circumstanțele cauzei penale și acuzațiile aduse. De aceea, în semn de respect față de instituția pe care o conduc și față de cetățenii Republicii Moldova, voi prezenta un raport și voi solicita acordarea unui concediu neplătit pentru o perioadă de peste 30 de zile”, a scris Rosian Vasiloi.
Totodată, la etapa actuală, în cadrul cauzei penale privind atacul sângeros de la Aeroportul Chișinău, există o singură persoană cu statut de bănuit, iar Procuratura Generală nu a primit deocamdată rezultatele anchetei efectuată de către Comitetul Național de Securitate Aeronautică, notează NewsMaker.
„ La moment urmărirea penală este în derulare. În cadrul urmăririi penale pornite în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 329 alin.(2), lit. a) din Codul penal (neglijența în serviciu), au fost audiați martori, au fost ridicate documente ce au importanță pentru cauza penală. De asemenea, până în prezent în adresa Procuraturii Generale nu a parvenit ancheta efectuată de către Comitetul Național de Securitate Aeronautică, care urmează să emită o concluzie pe caz.
Totodată, în cadrul cauzei penale o persoană a fost recunoscută și audiată în calitate de bănuit”, se arată în răspunsul oferit de Procuratura Generală pentru redacția newsmaker