Prim-ministrul Dorin Recean a avut în dimineața zilei de astăzi o întrevedere cu secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) Jens Stoltenberg, după care ambii au susținut o scurtă conferință de presă. Premierul Recean a spus că Moldova își consolidează capacitatea de apărare, iar șeful NATO a spus că „Moscova continuă să pună presiune pe Moldova, inclusiv șantajul energetic și dezinformare, cu scopul de destabiliza societatea și să vă submineze democrația. Însă Moldova a răspuns condamnând agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și întărindu-și reziliența și securitatea acasă. NATO susține pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei și cerem Rusiei să își retragă forțele de pe teritoriul vostru. Puteți conta în continuare pe asistența noastră”, a spus Stoltenberg.

La rîndul său, premierul Recean a afirmat că apreciază suportul organizației, iar Moldova își va spori capaciatatea de apărare

„Noi apreciem foarte mult susținerea din partea NAATO și a statelor membre. Noi consolidăm capacitatea de apărare, iar agresiunea Rusiei în Ucraina și mai mari eforturi din partea noastră să întărim reziliența societății, a instituțiilor statului dar și să sporim capacitățile de apărare a statului”, a spus Recean

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE