O locuitoare a capitalei este învinuită de traficarea, în scop de exploatare sexuală, săvârşită asupra a trei minore. Cazul a fost investigat de Procuratura Generală, de comun cu Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI, comnică Politik.md.
Potrivit actului de învinuire, inculpata a recrutat trei minore pentru a practica prostituţia în stradă. Astfel, minorele, care nu se aflau sub supravegherea părinţilor, au prestat servicii sexuale în perioada lunilor mai – iulie 2015, în municipiul Chişinău. Jumătate din sumele câştigate din practicarea prostituţiei, tinerele, cu vârstele cuprinse între 13 şi 16 ani, le dădeau inculpatei, care le asigura protecţie.
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat dosarul spre examinare în instanţa de judecată. Actualmente, inculpata, în vârstă de 34 de ani, se află în arest preventiv, iar dacă va fi găsită vinovată de cele incriminate, aceasta riscă până la 20 ani de închisoare.