Filiala specializată a Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, Centrul pentru Prelucrarea și Transportarea Poștei (CPTP), marchează astăzi 70 de ani de activitate, comunică Politik.md.
Prezent la festivitate, viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vitalie Ciolac, a menționat că această aniversare constituie un moment de bilanț, dar și de stabilire a unor noi obiective pentru viitoare performanțe și un progres continuu.
„Astăzi aproape fiecare serviciu este digitalizat, iar pentru a fi în pas cu timpul, ”Poșta Moldovei” trebuie să-și reformeze activitatea, să lanseze servicii moderne și inovatoare”, a menționat Vitalie Ciolac, făcând referire la programul de dezvoltare a întreprinderii.
Acesta prevede modernizarea și diversificarea gamei de servicii poștale prin dezvoltarea serviciului Curierat Rapid și lansarea serviciilor financiare. Scopul este ca poșta să devină o verigă de legătură între bancă și cetățean, astfel încât, transferurile bănești de peste hotare în valută străină, distribuirea diferitor alocații sociale să ajungă prin intermediul oficiilor poștale în toate localitățile țării.