Cel mai important for sportiv studențesc al anului de la Kazan (Rusia) a continuat marți cu o nouă distincție pentru lotul universitar al Republicii Moldova, cucerită de către luptătorul Artiuom Nacu din orașul Hâncești.

În categoria de până la 62 de kilograme a turneului de sambo, Nacu a obținut o medalie de bronz după ce a obținut patru victorii și doar un singur meci a pierdut.

Aceasta a fost distincția de bronz cu numărul 11 pentru tricolori, anterior pe treapta a treia a podiumului de premiere urcând: halterofilii Oleg Sârghi şi Gheorghe Cernei, luptătorul de stil liber Petru Ianulov, Mihail Cosnicean, Igor Beşleagă, ambii la lupta la brâu Koresh, pugiliștii Alexandru Râşcan, Dumitru Galagoţ, atleta Zalina Marghieva, iar un alt emisar de al nostru la lupta la brâu, Anatol Moldovan a luat câte un bronz la stilurile clasic și Koresh.

Moldova are de asemenea și doi vicecampioni mondiali universitari la ediția din Kazan. Este vorba despre Maxim Mamulat la lupta la brîu, stilul Koresh, şi Vitalie Ciobanu (lupte greco-romane).

La Universiada Mondială din Kazan, care se va încheia la 17 iulie, participă aproximativ 13.000 de atleți din 130 de țări. Lotul Republicii Moldova include 61 de sportivi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE