Guvernul Republicii Moldova este în proces de analizare a pieţei, creşterii preţurilor şi corespunderii acestora la pensii şi salarii, or, aceste plăţi vor fi ajustate la tendinţele economice existente. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Natalia Gavriliţa.

”Guvernul monitorizează starea de lucruri creată în mai multe domenii şi va avea grijă ca cetăţenii ţării, în special cei din categoriile cele mai defavorizate, să fie ajutaţi”, a spus Natalia Gavriliţa.

Potrivit premierului, în prezent sînt elaborate mai multe pachete de susţinere – pentru familii, pensionari, bugetari, pentru reducerea vulnerabilităţii energetice etc.

”Vom avea programe de sprijin pentru toate segmentele sociale, care vor fi puse în aplicare, cu siguranţă, din toamnă. Depinde şi de orarul sesiunilor parlamentare, însă din octombrie este sigur că vom avea planuri concrete pentru cetăţeni”, a estimat şefa Cabinetului de miniştri.

Oficialul a precizat că toate proiectele Guvernului în acest sens vor fi prezentate în viitorul apropiat de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spătari.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE