În perioada ianuarie-iulie 2010, salariul mediu lunar al unui lucrător în economia naţională a constituit  2877,8 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 6,8%, salariul real constituind 99,8% din nivelul anului trecut, informează Biroul Naţional de Statistică.

Potrivit datelor oficiale, în sfera bugetară salariul mediu a constituit 2548,0 lei şi a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 7,8%, în sectorul real al economiei – 3068,1 lei şi s-a majorat cu 6,3 la sută faţa de perioada similară a anului precedent.
În luna iulie, curent remunerarea medie a unui salariat a fost de 3054,3 lei, în sfera bugetară - 2667,8 lei, iar în  sectorul real salariul mediu lunar a înregistrat 3270,3 lei.
Tradţional, cel mai mare salariu îl au angajaţii din sectorul financiar, în luna iunie acesta constituind în mediu 6593,2 lei. Urmează secorul energetic, enegie termică, gaze şi apă, angajaţii cărora au primit luna trecută  un salariu  de5075,1 lei, cei de la tranzacţii imobiliare cu câte 4163,4 lei.
Angajaii din domeniul  învăţământ au primit  în mediu 2449,5 lei, iar cei de la sănătate şi asitenţă socială  câte 2991,3 lei.
Cel mai mic salariu primit în luna iulie, curent a fost cel al piscicultorilor, care  constituit doar 1486,8 lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE