Patru polițiști de frontieră sunt cercetați penal pentru faptul că și-ar fi însușit o parte din banii ridicați în cadrul unei percheziții. Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord (DGT) a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție cercetează cazul a patru polițiști de frontieră în care aceștia sunt bănuiți de abuz de serviciu. Mai multe percheziții s-au desfășurat în această dimineață la domiciliile și birourile acestora, iar unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore, informează CNA.
„Potrivit materialelor cauzei, în luna mai 2023, cei patru angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră aveau în gestiune un dosar de organizare a migrației ilegale a cetățenilor din Ucraina, iar la unul dintre suspecți au fost efectuate percheziții, în urma cărora de la domiciliul acestuia a fost ridicată suma de 267 640 de lei. În cadrul acțiunilor de urmărire penală însă, polițiștii ar fi indicat în procesul-verbal 187 640 de lei sau cu 80 de mii de lei mai puțin. Din mărturiile denunțătorului rezultă că acea sumă ar fi fost însușită de unul dintre polițiști, care ar fi urmat să o împartă cu colegii săi”, se menționează în comunicatul emis de CNA.
În urma perchezițiilor, desfășurate astăzi la domiciliile bănuiților, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție au ridicat înscrisuri de ciornă, 12 000 de lei și 5 telefoane mobile. În prezent, trei angajați ai IGPF sunt cercetați în stare de libertate, iar un ofițer de investigații a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a asigurat suport operativ ofițerilor DGT Nord, iar oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
Directorul Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a scris în legătură cu acest fapt că pe cazul dat a dispus o anchetă de serviciu.
„Curățarea sistemului continuă. Oferim suportul necesar în cadrul activităților comune Centrul Naţional Anticorupţie și Procuratura Anticorupție și reiterăm obiectivul instituțional - zero toleranță actelor ilegale și se va interveni de fiecare data când se cere curățarea sistemului de persoane care se implică în diferite activități ilicite”, a scris Vasiloi
