La turneul internațional de șah din capitala Rusiei, bărbații participanți în concursul de bază au ajuns la etapa cu numărul trei. În primele două runde un start perfect a avut moldoveanul Dumitru Svetușchin (coeficient ELO 2612) care cu două puncte la activ împarte locurile 1-32.
După victoria din prima rundă conaționalul nostru nu a avut emoții nici în etapa secundă unde a trecut de marele maestru internațional Valeri Yandemirov (2427). Luni, Svetușchin va juca cu un sportiv și mai valoros, belarusul Vladislav Kovaliov (2500).
Deși nu a fost anunțat în lista de start a participanților pe site-ul competiției, în concurs s-a mai angrenat un șahist din Moldova. Alexei Hrușciov (2431) de asemenea a avut un debut victorios, învingându-l pe rusul Albert Kapov (2190). Sorții însă i-au adus un adversar galonat în runda a doua, marele maestru internațional din India, Abhijeet Gupta (2612), și Alexei a obținut doar remiză. Nu îi va fi ușor moldoveanului nici în etapa de luni când va întâlni încă un mare maestru internațional Stelios Halkias (Grecia) cu un rayting de 2566 puncte.
În concursul amatorilor de șah, Moldova este reprezentată de două persoane. Alexandru Lauda a trecut în prima rundă de un jucător afganez Zaheeruddeen Asefi, după care a cedat în fața rusului Ivan Kubatko, iar luni va juca cu un alt jucător al gazdelor, Bajen Radkov. Unica fată din lotul tricolorilor, Anastasia Corotcov, deocamdată evoluează cel mai modest, având la pasiv două înfrângeri – cu Artiom Afinoghenov și Serghei Rîjikov. În runda a treia se va duela cu Serghei Ratnikov, toți trei adversari fiind din Rusia.
Turneul Moscow Chess-2013 se desfășoară în opt categorii diferite și a întrunit la start un număr impunător de peste 1600 de sportivi.

