Riscă să facă închisoare pentru că au profanat mormintele din Cimitirul Evreiesc. Este vorba de un tânăr în vârstă de 19 ani și prietena acestuia, în vârstă de 17 ani.
Potrivit PG, incidental s-a produs la 6 iulie curent. Învinuiţii au pătruns pe teritoriul Cimitirului Evreiesc din strada Milano din capitală, unde au profanat mai multe morminte. Aceştia s-au fotografiat în timp ce călcau mormintele, propagau simbolica nazistă şi demonstrau gesturi obscene. După care, tânărul a plasat fotografiile pe un site de socializare.
Procesul penal a fost iniţiat după ce la Procuratură s-au adresat reprezentanţii Asociaţiei Obşteşti „Comunitatea Evreiască din Moldova”.
Potrivit petiţionarilor, pe un site de socializare au fost postate fotografii în care mormintele mai multor evrei au fost profanate.
În urma acţiunilor de urmărire penală, procurorii au depistat şi ridicat la domiciliul celor doi un laptop în care erau stocate mai multe fotografii, precum şi alte imagini ce probează ura faţă de evrei şi simpatia faţă de ideologia nazistă.
În prezent, inculpatul are interdicţia de a părăsi hotarele ţării, iar prietena sa minoră, care i-a fost complice este cercetată în stare de libertate, aceasta fiind însărcinată.
Procurorii au finalizat urmărirea penală pe acest caz şi au trimis cauza penală spre examinare în fond Judecătoriei Buiucani.
Cei doi riscă amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.