La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pentru şoferii de camioane, birocraţia de frontieră nu s-a încheiat încă, deși este un moment de mare uşurare pentru cei 25 de milioane de oameni care trăiesc în România şi Bulgaria şi care se vor simţi în sfârşit acceptați ca membri cu drepturi depline ai UE.
Decizia luată joi de toate celelalte state membre ale UE înseamnă că, de la 1 ianuarie 2025, va fi posibil pentru români să conducă până în Franţa, Spania sau Norvegia fără paşaport.
Deşi controalele la frontieră în cele două țări pentru călătoriile pe cale aeriană şi maritimă au fost eliminate în martie anul trecut, abia luna trecută Austria şi-a ridicat împotrivirea faţă de eliminarea controalelor şi la frontiera terestră.
Dar pentru şoferii de camioane, birocraţia de la frontiere nu s-a încheiat încă. Ungaria va continua să inspecteze fiecare camion şi documentele șoferilor timp de cel puţin şase luni la principalul punct de trecere a frontierei cu România, cel de la Nădlac, scrie corespondentul BBC, Nick Thorpe, potrivit News.ro.
La rândul său, Bulgaria a construit o nouă parcare pentru camioane şi o barieră electronică la Ruse, lângă podul peste Dunăre spre România, percepând 25 de euro pe camion.
Însă pe întregul continentul au fost impuse controale „temporare” la frontieră de către ţările care se tem de o creştere a migraţiei ilegale.
Principalii beneficiari de la 1 ianuarie vor fi autoturismele şi persoanele fizice deşi chiar şi acestea vor fi în continuare supuse controalelor aleatorii.
Pentru camioane, nu va exista o diferenţă imediată prea mare. Marea problemă pentru şoferii de camioane, este că toate inspecţiile camioanelor au loc la frontieră, de la cântărire la verificarea permiselor şi a încărcăturii, examinări sanitare şi de mediu, precum şi căutarea migranţilor ilegali.
În alte ţări aflate deja în interiorul spaţiului Schengen, astfel de controale au loc mai rapid şi mai eficient în parcări dedicate vehiculelor pe autostradă, departe de frontieră.