România își propune să intensifice sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și susține deschiderea ultimelor două clustere de negocieri până la sfârșitul anului. Declarația a fost făcută de premierul român Luca Niculescu, după întrevederea cu omologul său moldovean, Vasile Tofan, la Chișinău. Bucureștiul promite inclusiv expertiză tehnică pentru alinierea legislației moldovenești la normele comunitare și accelerarea proiectelor de interconectare energetică și de transport.

Premierul României a subliniat că integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă o prioritate strategică pentru București și a dat asigurări că România va continua să susțină activ parcursul european al țării noastre în cadrul instituțiilor europene.

„Locul Republicii Moldova, locul Chișinăului este fără nicio îndoială în Uniunea Europeană”, a declarat Luca Niculescu.

Acesta l-a felicitat pe premierul Vasile Tofan pentru rezultatele obținute de Republica Moldova și a afirmat că România susține deschiderea ultimelor două clustere de negocieri până la sfârșitul anului.

„România va fi, pe mai departe, cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”, a promis premierul român.

Potrivit acestuia, sprijinul Bucureștiului va include și furnizarea de expertiză tehnică, prin implicarea specialiștilor români care să ajute autoritățile de la Chișinău să alinieze legislația națională la cea a Uniunii Europene.

Schimburi comerciale de 4,5 miliarde de euro

Un alt subiect important al discuțiilor l-a constituit cooperarea economică dintre cele două state. Luca Niculescu a menționat că schimburile comerciale dintre România și Republica Moldova au ajuns la aproximativ 4,5 miliarde de euro anul trecut.

Totodată, investițiile românești au contribuit la crearea a circa 12.000 de locuri de muncă în Republica Moldova, potrivit premierului român.

Niculescu a salutat deschiderea exprimată de autoritățile moldovenești pentru atragerea unor noi companii românești și pentru eliminarea eventualelor bariere birocratice sau administrative care ar putea împiedica investițiile.

Cele două guverne își propun să dinamizeze cooperarea sectorială și să accelereze proiectele comune, astfel încât acestea să producă rezultate concrete pentru cetățeni și mediul de afaceri.

Interconectările energetice, o prioritate

Premierul român a evidențiat importanța proiectelor de infrastructură energetică pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova și pentru conectarea acesteia la Uniunea Europeană prin România.

În acest context, Luca Niculescu a anunțat că va vizita împreună cu Vasile Tofan stația electrică Chișinău, pe care a descris-o drept un pilon important pentru consolidarea independenței energetice a Republicii Moldova.

„De multă vreme și de prea multe ori energia este folosită ca un element, ca o armă de șantaj geopolitic”, a declarat oficialul român, subliniind că Bucureștiul va continua să sprijine proiectele menite să reducă vulnerabilitățile energetice ale țării noastre.

Discuțiile au vizat și stadiul proiectelor de interconectare în domeniul transporturilor, considerate esențiale pentru conectarea Republicii Moldova la infrastructura europeană.

Bucureștiul invocă riscurile de securitate din regiune

Luca Niculescu a mai afirmat că sprijinul României vizează și securitatea cetățenilor Republicii Moldova, în contextul războiului din Ucraina și al amenințărilor regionale.

Premierul român a declarat că Federația Rusă continuă să testeze capacitatea de reacție și reziliența atât a Republicii Moldova, cât și a României.

În încheiere, Niculescu i-a mulțumit lui Vasile Tofan pentru întrevedere și a anunțat că l-a invitat pe acesta la București pentru continuarea dialogului strategic dintre cele două guverne.

Vizita și discuțiile de la Chișinău au avut în centrul lor integrarea europeană, securitatea energetică, investițiile și dezvoltarea infrastructurii care conectează Republica Moldova de România și de Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE