Eugen Tomac, consilier de stat în Administraţia Prezidenţială şi candidat ARD la Camera Deputaţilor în Colegiul 2 Diaspora, a obţinut 78% din voturile exprimate de cetăţenii români din afara graniţelor aferenţi acestui colegiu, potrivit numărătorii paralele, scrie Realitatea.net.
"Rezultatul în cele 19 secţii de votare din Basarabia este şi mai bun, de 82%", a declarat Tomac, pentru MEDIAFAX.
El a menţionat că în Republica Moldova au votat aproximativ 14.500 de cetăţeni români, cel mai mare număr de la un scrutin înregistrat până acum la un scrutin parlamentar.
"Oamenii se pare că au ascutat îndemnul meu de a veni la vot masiv, pentru a demonstra că sunt nu numai basarabeni cu paşaport de România, ci cetăţeni români care beneficiază şi de anumite drepturi", a spus Tomac.
De asemenea, el a admis că e posibil să fi reuşit cel mai bun scor al unui candidat ARD, însă a arătat că mai sunt şi alţi candidaţi ARD în colegiile din diaspora sau în alte colegii din ţară care ar putea să obţină scoruri foarte bune.
Tomac a fost susţinut în campania electorală, desfăşurată mai ales în Republica Moldova, şi de către europarlamentarul Elena Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, dar şi de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă
Tomac este consilier de stat la Palatul Cotroceni şi candidat ARD pentru colegiul 2 Diaspora la Camera Deputaţilor, circumscripţie căreia îi sunt arondaţi şi cetăţenii români din Republica Moldova. El a precizat, pentru MEDIAFAX, că s-a suspendat din funcţia de la Palatul Cotroceni pe durata campaniei electorale.
Tomac a ocupat din ianuarie 2009 funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, aflat în subordinea MAE, iar apoi de la începutul anului 2010, instituţia a fost trecută în coordonarea directă a primului-ministru.
În vârstă de 31 de ani, Tomac a mai fost membru PDL şi a candidat şi la alegerile parlamentare din 2008 pe lista democrat-liberalilor într-un colegiu pentru diaspora, însă atunci nu a obţinut un scor peste 50% şi a pierdut mandatul la redistribuire.
Român originar din sudul Ucrainei, el a mai fost înainte de 2008 consilier personal al preşedintelui Traian Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni. În perioada 2000-2004, Eugen Tomac a fost preşedinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni.