Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a declarat la o întâlnire cu alegătorii că reconstrucția totală a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei” și egalarea salariaților CFM cu bugetarii pentru asigurarea plății salariilor la timp, este una din prioritățile formațiunii sale

La noi s-au găsit sute de milioane de euro pentru a fi împărțite sub formă de „ajutoare” și „majorări” medicilor, profesorilor, pensionarilor – bani pentru campania electorală. Pentru toate s-au găsit resurse, numai nu pentru ceferiști.

Când criza de la Calea Ferată s-a agravat, am spus: haideți să-i egalăm pe salariații CFM cu bugetarii. Pentru că aceasta este o întreprindere strategică, aproape de importanță militară. Poți pregăti rapid un tractorist sau o croitoreasă, dar să formezi un ceferist este unul dintre cele mai complicate și costisitoare lucruri. Știu asta, pentru că întreaga mea viață este legată de calea ferată.

Dacă ceferiștii vor pleca să lucreze la construcții în Moscova, Germania sau Italia, atunci mâine, când vom avea posibilitatea să reconstruim calea ferată, nu vom mai avea oameni pregătiți pentru aceasta. Iar funcționarii se laudă că au rezolvat problema salariilor reducând cu 40% numărul angajaților. Despre asemenea „realizări” mai bine să tacă!

Prioritățile noastre sunt clare:

1. Egalarea salariaților CFM cu bugetarii, pentru a închide odată și pentru totdeauna problema salariilor.

2. Reconstrucția totală a Căii Ferate.

Am experiența și contactele necesare. Știu pe cine să invit și cum să pun în mișcare acest proces – fie că vorbim de Siemens în Germania, Uzina de Mașini din Tver sau alte întreprinderi”, a menționat Usatîi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE