Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi spune că printre proiectele de lege pe care formațiunea sa le pregătește pentru noul Parlament se numără și cel privind meniul unic în toate școlile din țară. Politicianul a menționat că meniul unic trebuie să fie pentru toți elevii din țară, fără discriminare

„ Meniu unic înseamnă că, dacă joi este ziua în care copiii mănâncă pește, atunci acest lucru să se întâmple în toate școlile din țară, inclusiv în cele mai îndepărtate sate. Și dacă este pește, să fie pește adevărat, nu așa-numite „produse din pește”. Dacă este pârjoală, să fie din carne.

Meniul unic trebuie să fie pentru toți elevii din țară, fără discriminare! Nu trebuie să împărțim copiii încă de mici în funcție de calitatea alimentației de care beneficiază. Cu ce este mai prejos un copil dintr-un sat din raioanele Ocnița, Cahul sau Fălești, de exemplu, față de un copil din Bălți sau Chișinău, unde cantinele școlare poate au condiții mai bune? Așa se construiește o societate sănătoasă - asigurând aceleași șanse pentru toți”, a concluzionat Usatîi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE