Primul ministru al R. Moldova, Vlad Filat a anunţat la finele şedinţei Guvernului miercuri, 23 martie, că este nemulţumit de activitatea ministerelor şi va efectua personal un şir de evaluări la acestea.
„Mă voi deplasa la ministere, dar şi la instituţiile care sunt subordonate lor şi voi discuta personal cu şefii departamentelor şi instituţiilor. Vom face o evaluare a acestor ministere, fiind atent şi la problemele cu care se confruntă acestea”, a declarat Filat.
De asemenea, premierul afirmă că sunt posibile şi anumite demiteri din funcţii a persoanelor care nu îşi exercită bine obligaţiunile.
„Eu nu exclud că, în urma acestor verificări, voi veni cu propuneri de remanieri de cadre. Consider că este necesar să facem acest lucru, ca să nu fie prea târziu. Astfel, în cadrul vizitei mele la Bruxelles, alături de colegii mei, vom efectua o primă etapă de evaluare a implementării angajamentelor R. Moldova în raport cu Comisia Europeană”, a mai spus premierul.