Viceprimarul capitalei Ilie Ceban a reacționat la inițiativa legislativă a PAS privind înăsprirea sancțiunilor pentru construcțiile ilegale. Ceban consideră că acest proiect de lege este unul populist. El spune că  în cei patru ani de mandat primăria n-a eliberat nici un act de construcții neatorizate, iar toate problemele care există pe acest segment provin din mandatele  anterioare

„Partidul de guvernământ are tot instrumentariul pentru a interveni în ceea ce privește legalitatea lucrărilor de construcție. În patru ani de mandat, primăria n-a eliberat nici un act la construcții neautorizate, iar toate problemele care există în acest sector provin din anii de până la mandatul actualului primar al Capitalei. Vorbim aici de câteva proiecte cum ar fi cel al mansardelor, al anexelor ilegale, exact în perioada în care domnul Carp era parte a echipei fostului primar, Dorin Chirtoacă. La ora actuală, avem peste 2000 de acte permisive eliberate, iar ASP verifică minuțios fiecare document”, a precizat viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban.

Deputații PAS, Lilian Carp și Vasile Grădinaru au  prezentat un proiect de lege  despre noile modificări propuse la Codul Penal, care vizează înăsprirea sancțiunilor în cazul construcțiilor ilegale. Inițiativa are drept scop abordarea unei probleme recurente care afectează profund calitatea vieții în zonele urbane, în special în municipiul Chișinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE