Autoritățile constituționale ale R. Moldova dau asigurări că situația în stânga Nistrului este stabilă și nu există, deocamdată, temei că s-ar putea deteriora, în contextul desfășurării, pe 28 februarie curent, a așa-zisului congres al „deputaților de toate nivelurile” din stânga Nistrului
Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, în prezent nu ar exista semne că Tiraspolul urmărește escaladarea situației.
„Urmărim cu atenție situația din regiunea transnistreană, fiind în contact permanent cu Misiunea OSCE și cu alți parteneri internaționali. Din informațiile de care dispunem, nu există temei să credem că situația din regiune s-ar putea deteriora. Suntem convinși că Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”, se rată într-un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare.
Amintim că liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a convocat, pentru data de 28 februarie curent, așa-zisul congres al „deputaţilor de toate nivelurile” din stânga Nistrului. Un opozant din Transnistria afirmă că acest congres ar fi fost convocat la ordinul Kremlinului, pentru a solicita alipirea Transnistriei la Federația Rusă.
„Pe 29 februarie, Putin va anunța acest lucru în discursul său, iar Adunarea Federală (compusă din Duma de Stat, camera inferioară, și Consiliul Federației Ruse, camera superioară, într-o manieră urgentă, va lua o decizie care să satisfacă cererea”, a declarat opozantul de la Tiraspol, Ghenadi Ciorba.