Gazprom a venit cu o reacție în care dezaprobă Raportul de audit asupra datoriilor istorice a Moldovagaz către Gazprom, prezentate de ministrul Energiei, Victor Parlicov și publicate pe site-ul instituției.
Gigantul energetic rus afirmă că „raportul de audit nu a fost aprobat de Consiliul de Supraveghere al Moldovagaz, așa cum a fost prevăzut în acordurile dintre Gazprom și Guvernul Republicii Moldova”. De asemenea, se mai menționează că atât companiile de audit, cât și condițiile tenderului au fost stabilite unilateral de partea moldoveană, fără acordul Gazprom și Moldovagaz, notează ria.ru
„Concluziile auditorilor nu pot afecta în niciun fel cuantumul și justificarea datoriei menționate, mai ales că aceasta este confirmată în documentele semnate în mod regulat între Gazprom și Moldovagaz, dar și în hotărârile corespunzătoare ale arbitrajului internațional. Gazprom dezaprobă categoric afirmațiile părții moldave și intenționează să-și apere în continuare drepturile prin toate mijloacele posibile”, menționează Gazprom
Raportul de audit al datoriilor istorice a Moldovagaz către Gazprom, prezentat de ministrul Energiei, Victor Parlicov, arată că o mare parte din suma de 709 milioane de dolari nu este susținută de documente confirmative sau este expirată din cauza că nu a fost reconfirmată periodic de Gazprom. Totodată, Republica Moldova poate cere 160 de milioane de dolari de la Gazprom pentru venituri din tranzit și despăgubiri pentru reducerea neautorizată a livrărilor de gaze. Guvernul este gata să achite către Gazprom 8,6 milioane de dolari pentru a stinge datoriile, ceea ce nu ar afecta deloc consumatorul final, potrivit spuselor ministrului.
Mai mulți experți în energetică consideră corectă poziția Chișinăului, dar menționează că auditul prezentat de companiile de auditori străini ar putea să nu producă efecte juridice, iar Gazprom ar putea prezenta un audit de alternativă la poziția RM.
Datoria Moldovei pentru gaz, un subiect controversat
Datoria pentru gaz a devenit un subiect controversat între Moldova și Gazprom în 2021. Din cauza lipsei documentelor justificative, auditorii nu au putut verifica 278 de milioane de dolari în datorii care se presupune că au fost acumulați înainte de 2003. Cea mai mare parte a acestei sume a fost atribuită SRL "Factoring-Finance", care, potrivit Chișinăului, dă dreptul de a cere radierea acesteia. Din restul de 478 de milioane de dolari, 400 de milioane de dolari au fost recunoscute doar de instanța de arbitraj rusă și nu pot fi executate în Moldova. Potrivit oficialilor moldoveni, acest lucru dă "Moldovagaz" dreptul de a cere ca această parte a datoriei să fie anulată.
În plus, din 2011 până în 2020, Moldovagaz a făcut investiții și a suportat cheltuieli în valoare de 143 milioane dolari, care nu au fost aprobate de Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) pentru includerea în tarif. Potrivit Chișinăului, dacă aceste cheltuieli ar fi putut fi evitate, ar fi putut fi alocate mai multe fonduri pentru achitarea datoriei. Întrucât Gazprom, care este acționarul majoritar al companiei moldovenești, a aprobat aceste cheltuieli, Moldovagaz poate cere ca și această parte a datoriei să fie anulată.
Moldovagaz ar putea depune o cerere reconvențională în valoare de circa 160 de milioane de dolari pentru pierderea veniturilor din tranzit plătite de Gazprom către Tiraspoltransgaz-Pridnestrovie, cu încălcarea acordului dintre cele două companii, speră partea moldovenească. După ce au publicat rezultatele auditului, autoritățile moldovenești au declarat că, în opinia lor, datoria Chișinăului față de Gazprom era de 8,6 milioane de dolari.