Consiliul Superior al Procurorilor a difuzat un comunicat prin care își exprimă îngrijorarea în legătură cu demersul Procuraturii Anticorupție de a porni un proces penal pe faptul anulării concursului pentru funcția de procuror general. CSP consideră că reacția PA este una excesivă și vine în contradicție cu statutul Consiliului, standardele internaționale și principiile Statului de Drept, fiind neconforme cu spiritul valorilor democratice, de aici și riscul subminării legitimității și independenței organului de autoadministrare al procurorilor.
Totodată CSP crede că orice speculație sau distorsionare pe marginea acestor fapte prezintă un risc care poate duce la dezinformarea societății sau manipularea opiniei publice, precum și ar putea să creeze premisele unei influențe necorespunzătoare asupra membrilor CSP, inclusiv în procedurile viitoare.
CSP îndeamnă decidenții procesuali să dea dovadă de acuratețe în discursul public, să acționeze prudent cu respectarea limitelor atribuțiilor funcționale conferite de Lege.
De asemenea, Consiliul consideră excesivă reacția PA, inclusiv demersul procesual penal, care interferează cu mandatul constituțional al CSP.
„Declarațiile lansate în spațiul public nu au dat dovadă de acuratețe profesională, existând riscul distorsionării opiniei publice pe acest subiect”, se menționează în comunicatul CSP.
Pe final, organul de autoadministrare crede că odată cu publicarea hotărârii motivate a CSP, ar urma să fie excluse orice alte neclarități. Potrivit Consiliului , în intervalul termenului legal de 10 zile lucrătoare de la pronunțare, va fi publicată hotărârea motivată cu reflectarea tuturor circumstanțelor aferente organizării și desfășurării concursului, urmând să fie indicate detaliile faptice și de drept, care vor confirma temeinicia hotărârii adoptate, excluzând neclaritățile.