Instanța a decis pe 11 iulie 2019, casarea totală a deciziei Colegiului penal al CSJ din 18 iulie 2018 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2017, în cauza penală în privinţa lui Vitalie Burlacu şi Irina Baglai şi a dispus rejudecarea cauzei de către aceiaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată.

Magistrații CSJ au motivat decizia prin faptul că pe parcursul examinării cazului de către instanţele de judecată au fost admise mai multe încălcări, inclusiv "a prevederilor art. 325 Cod de procedură penală, potrivit căruia, (1) Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu".

A doua încălcare constatată de magistraţi este modificarea învinuirii în instanţa de judecată, care se admite "dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare".

Primele înformaţii privind tentativa de corupere a aleşilor poporului au apărut în spaţiul public în februarie 2014 când deputatul PDM Valentina Stratan şi liberal-democratul Iurie Chiorescu au spus că anumite persoane le-au propus bani pentru a părăsi fracţiunile din care fac parte şi a adera la o nouă formaţiune.

În timpul reţinerii lui Burlacu şi Baglai, asupra lor au fost găsiţi 250.000 de dolari. Apoi, într-un safeu metalic de la o bancă, au mai fost descoperiţi alţi 500.000 de dolari. 

Totodată, magistrații au dispus confiscarea banilor care au constituit obiectul cauzei penale. Este vorba de 553.000 de euro, 403.000 de dolari și 48.000 de ruble rusești, iar un automobilul de model Porsche Cayenne urma să fie restituit companiei de leasing.

Reprezentanții CNA spuneau anterior că există o legătură directă între schema de spălare a circa 20 de miliarde de dolari din Rusia și tentativa de corupere a unor deputați moldoveni.

Avocații celor doi au susţinut anterior că deciziile de condamnare sunt ilegale și neîntemeiate. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE