România şi Republica Moldova au semnat, vineri, 5 martie, un acord politic general care conţine 11 sectoare din domeniul agriculturii, industriei alimentare, sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor.
Documentul a fost semnat de ministrul român al Agriculturii, Mihail Dumitru, şi omologul său moldovean, Valeriu Cosarciuc, potrivit Agerpres.
"Am discutat pe fiecare domeniu aspecte punctuale pe care putem să le rezolvăm acum şi pe urmă vom stabili un plan de acţiune concret, cu termene şi activităţi, pe care le vom dezvolta inter-instituţional, la nivel tehnic", a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că România a acordat recent un sprijin financiar Republicii Moldova de 100 de milioane de euro şi a discutat cu omologul său moldovean, Valeriu Cosarciuc, posibilitatea integrării agriculturii ca domeniu prioritar în cadrul acestui ajutor.
Ministrul moldovean al agriculturii a subliniat că este foarte importantă experienţa României pentru integrarea Republica Moldova în UE, dar şi în domeniul agriculturii, industriei alimentare şi domeniul sanitar-veterinar.
"Încercăm să implementăm în Moldova un sistem pentru trasabilitatea produselor alimentare şi în acest sens avem nevoie de experienţa specialiştilor veterinari din România. De asemenea, am discutat despre o platformă agricolă comună, despre dezvoltarea grupurilor de producători, precum şi despre o colaborare în baza acordului recent privind micul trafic de la frontieră", a spus Cosarciuc.          
Valeriu Cosarciuc efectuează vineri prima sa vizită oficială în România, la invitaţia omologului său român, Mihail Dumitru, discuţiile axându-se pe sprijinul specialiştilor MADR pentru modernizarea instituţiilor agricole din Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE