Vehiculele vor putea fi înregistrate fără prezentarea documentului ce confirmă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor pentru anul curent. Un proiect de lege a fost votat în lectura a doua de Parlament
Sintagma „testarea tehnică obligatorie” din Codul Fiscal va fi înlocuită cu „inspecția tehnică periodică”. Potrivit proiectului, inspecția tehnică periodică a autovehiculelor este o activitate specializată, după reguli fixe și la perioade de timp exacte, prin care se certifică îndeplinirea unor reguli minime de siguranță pentru un anumit autovehicul. Prin trecerea acestei inspecții există siguranța că vehiculul nu va pune în pericol viața conducătorului auto și a celorlalți participanți la trafic din cauza unor defecțiuni tehnice.
Totodată, la înmatricularea unui vehicul (transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare), solicitantul nu va mai fi obligat să prezinte raportul de inspecție tehnică periodică în care este inclusă și dovada achitării taxei pentru folosirea drumurilor. Autorii argumentează că Agenția Servicii Publice, conform competențelor, asigură înregistrarea dreptului de proprietate, acțiune ce nu se referă la admiterea în circulație a vehiculelor. De asemenea, întreprinderile care efectuează inspecția tehnică periodică a autovehiculelor vor fi obligate să țină evidența autovehiculelor care au fost supuse inspecției tehnice periodice și să transmită Agenției Servicii Publice informația necesară pentru completarea Registrului de stat al vehiculelor. Proiectul mai presupune schimbarea, în toate actele normative, a denumirii Registrului de Stat al Transporturilor cu Registrul de stat al vehiculelor.
Modificările propuse vin să aducă în concordanță prevederile Codului fiscal cu prevederile actelor normative din domeniu, cum ar fi Legea privind siguranța traficului rutier, Codul transporturilor rutiere.