Opt dintre membrii Comisiei Electorale Centrale ar trebui să fie selectați prin concurs public de către o comisie formată din experți neafiliați politic propuși de opoziția parlamentară și de societatea civilă. Iar un membru – să fie propus de către președintele Parlamentului.
Aceste propuneri sunt incluse într-un proiect de lege înaintat de către un grup de deputați, pentru a modifica actualul Cod Electoral. Autorii își motivează proiectul prin faptul că membrii CEC trebuie să fie desemnați în cadrul unor reguli și proceduri transparente și publice, „ca în rezultat componența CEC să fie una independentă, imparțială, competentă și integră”.
De asemenea, deputații susțin că aceste revendicări au parvenit și din partea protestatarilor, a partidelor de opoziție, dar și a unor partide extra-parlamentare. „Componența nominală și regulamentul de activitate al comisiei de selectare urmează a fi aprobat prin Hotărâre de Parlament”, se menționează în nota informativă a proiectului.
Amintim, că ieri au expirat mandatele membrilor CEC, iar Parlamentul urmează în viitorul apropiat să numească o nouă componență a Comisiei. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE