Primăria Chişinău va aloca profesorilor universitari terenuri pentru construcţia locuinţelor.
În acest sens, primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a solicitat, luni, 28 decembrie, Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare ca până la data de 15 ianuarie 2010, să identifice terenurile respective şi să înainteze Consiliului Municipal Chişinău spre examinare un proiect de decizie privind alocarea loturilor de pământ instituţiilor de învăţământ superior.
Potrivit lui Dorin Chirtoacă, construcţia de apartamente pentru profesorii care activează în Universităţi ar însemna stimularea acestora şi ar contribui la soluţionarea problemei locative cu care se confruntă îndeosebi cadrele didactice tinere.
Anterior, Primăria Chişinău a repartizat angajaţilor Universităţilor din capitală loturi de pământ pentru construcţia caselor individuale de locuit.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE