Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Buiucani, informează că, la 14 mai 2022 a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unei persoane, infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (2) lit. a) din Codul penal.

Amintim că, la 14 mai 2022, o fetiţă în vârstă de un an, a fost lovită de o secțiune de arbore, rupt de pe trunchiul acestuia, în timp ce copilul se afla împreună cu rudele în parcul „Alunelul”, situat pe str. Calea Ieșilor din mun. Chișinău.

Minora a fost transportată în Secția reanimare a Spitalului Clinic Municipal Pentru Copii din capitală, însă urmare a leziunilor corporale primite aceasta a decedat.

Oamenii legii infrmează că, urmărirea penală este în plină desfăşurare, iar la moment sunt efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală.

Menționăm că, pe perioada anchetei de elucidare a celor întâmplate în parcul Alunelul, conducerea Spații Verzi a fost suspendată din funcție. Cu un anunț în acest fel a venit astăzi, primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței serviciilor Primăriei Chișinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE