Alteța Sa Regală Principele Radu al României a vizitat astăzi Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, instituția regală vine să ofere un nou sprijin pentru țara noastră.
„O modalitate foarte concretă de a sprijini Republica Moldova ar fi participarea Republicii Moldova în misiunile economice pe care Guvernul României împreună cu Casa Regală le organizează în capitale importante ale lumii. Întâlnirea de astăzi nu privește doar colaborarea între Cluj și Chișinău, care deja este foarte frumos ca simbol, pentru că sunt două capitale de provincii istorice ale noastre, ci și o deschiderea către o țară europeană”, a spus Alteța Sa Regală.
În cadrul discuțiilor cu participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și a membrilor delegației au fost puse în discuție posibilități de colaborare pe mai multe domenii, în special educație și cercetare, semințe, creșterea ierbii furajere și altele. Totodată s-a vorbit despre asigurarea continuității legăturilor de colaborare stabilite anterior.
Ministrul Eduard Grama a apreciat înalt vizita principelui și sprijinul, pe care îl oferă România. „Simțim sprijinul României permanent și suntem în contact cu experții de peste Prut. Beneficiem de consultanță și sprijin, în special pe domeniul implementării acordului de asociere. Sprijinul de care beneficiem din partea României este foarte important deoarece suntem orientați spre integrarea europeană, iar România parcurs deja această cale. Anume din acest punct de vedere, nouă ne este mai ușor față de alte țări, deoarece colegii din România au transpus directivelor europene, astfel depășim o problemă foarte mare ce ține de traduceri și interpretări”, a declarat Eduard Grama.
Aceasta a fost prima întâlnire din șirul întrevederilor care vor avea loc în cadrul vizitei de trei zile a Principelui Radu în Republica Moldova. Alteța Sa Regală este însoțit de un numeros grup de oameni de afaceri din Cluj, de o delegație a primăriei comunei Săvârșin din județul Arad, precum și de reprezentanți ai Revistei Timpul, de la Iași.
Programul vizitei Alteței Sale Regale în Republica Moldova cuprinde întâlniri  cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, cu viceprim-ministrul și ministrul Economiei, Octavian Calmîc, cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, profesorul Gheorghe Duca, și cu primarul Municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Alteța Sa Regală Principele Radu va vizita municipiile Chișinău și Bălți, precum și comunele Regina Maria, Cimișeni și Purcari.
Principele Radu va vizita Academia Militară “Alexandru cel Bun”, unde va ține o prelegere pe teme de securitate națională. Alteța Sa Regală va face, cu această ocazie, o donație de carte de specialitate academiei. La întâlnirea cu profesorii și studenții militari va lua parte ministrul Apărării Naționale, Anatolie Șalaru. Principele va vizita Liceul Teoretic “Regele Mihai” din Cimișeni, Liceul “Gheorghe Asachi ” din Chișinău și Liceul Academiei Republicii Moldova. La Bălți, Principele Radu va vizita Catedrala “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Camera de Comerț și Industrie și va prezida o întâlnire între oamenii de afaceri clujeni și reprezentanți ai domeniului economic din Bălți.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE