„Prin intermediul Transnistriei Rusia controlează R. Moldova”, a declarat Oazu Natoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, expert în problema transnistreană, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Agenţia rusă de ştiri Interfax transmite că liderii administraţiei de la Tiraspol se declară decişi să promoveze independenţa Transnistriei indiferent de cine se va afla la putere în Republica Moldova. Afirmaţia a fost făcută de ministrul de externe de la Tiraspol, Vladimir Iastrbceak, într-un interviu acordat televiziunii TSV. Potrivit Interfax, Iastrbceak a spus că Tiraspolul urmăreşte cu atenţie evoluţiile politice de la Chişinău, dar indiferent cum va arată noua conducere moldoveană, Transnistria va acţiona mai departe în baza referendumului pe care l-a organizat în 2006, când locuitorii ar fi optat pentru independenţă şi apropiere de Federaţia Rusă.

Într-o altă declaraţie, făcută la sfârşitul lunii trecute, liderul administraţiei de la Tiraspol, Igor Smirnov spunea că evenimentele de după alegerile parlamentare din 5 aprilie au accentuat încă odată imposibilitatea reintegrării Transnistriei şi Moldovei, adăugînd că: „societăţile noastre sunt diferite şi dezordinile de la Chişinău sub drapelul României au confirmat acest lucru”.

Într-un alt interviu, pentru presa rusă, Igor Smirnov, a declarat că ultimele evenimente de la Chişinău au avut drept cauză dezbinarea societăţii moldoveneşti şi lipsa unei politici interne şi externe clare a autorităţilor moldovene – pe de o parte Chişinăul afirmă că vrea în Uniunea Europeană, iar pe de alta îşi afişează simpatia pentru Rusia. Cu referinţă la reglementarea transnistreană, Smirnov a spus: „Comunitatea internaţională, a cîta oară, a văzut cu cine are de-a face. Cum poţi să te înţelegi cu o conducere care e în conflict cu propriul popor. Credeţi că ea îi poate apăra pe trasnistreni de naţionalişti”, s-a întrebat, liderul de la Tiraspol.

Degradarea proiectului politic numit statalitatea Republicii Moldova va continua încă 4 ani de zile

Prin intermediul Transnistriei, Rusia continua să controleze situația din Republica Moldova și refuzul de a participa la aplicațiile NATO din Georgia confirma încă o dată acest lucru. Iar reinstaurarea Partidului Comuniștilor la putere în urma alegerilor din 5 aprilie nu e de natură să ofere Chișinăului soluții în plus pentru reglementarea problemei transnistrene, crede analistul politic moldovean Oazu Nantoi. “Piedica principală pentru soluționarea conflictului transnistrean este calitatea guvernării de la Chișinău. Dacă această calitate nu se va schimba, înseamnă că degradarea proiectului politic numit statalitatea Republicii Moldova va continua încă patru ani de zile”, a subliniat Nantoi.

Este adevărat că nici liderul administrației de la Tiraspol, Igor Smirnov nu stă prea bine, având în vedere modificările prin care Legislativul din regiune intenționează să-l lipsească de unele competente, motiv pentru care garda veche pe care o conduce se confruntă acum cu partidul Obnovlenie, spune Oazu Nantoi. Smirnov mizează pe un climat de instabilitate la Chișinău și are perfectă dreptate atunci când declară că nu poate să aibă de a face cu malul drept, unde există o conducere care nu se înțelege cu propriul popor. “Deocamdată îmi este rușine de ceea ce avem pe malul drept și nu avem argumente pentru populația de pe malul stâng, pentru a-i convinge pe oamenii de acolo că împreună vom trăi mai bine”, susține Oazu Nantoi.

Potrivit lui Nantoi, comuniștii vor căuta un țap ispășitor, un responsabil pentru un nou regres în relațiile de la Chișinău și Tiraspol, în această calitate fiind cel mai probabil desemnată opoziția, ceea ce nu este adevărat.

Nevoia unor demersuri în triunghiul Chişinău-Kiev-Bruxelles

Oazu Nantoi tratează cu ironie perspectica reluării tratativelor în formatul 5+2 în problema reglementării transnistrene, amintind că ultima dată negociatorii s-au întâlnit în acest format cu mai bine de 3 ani în urmă și, deci, în opinia sa, acest format nu poate contribui la soluționarea conflictului. “Noi avem nevoie de demersuri orchestrate, bine gândite, în triunghiul Chișinău-Kiev-Bruxelles, pentru că pas cu pas acest regim să fie demontat pașnic și ca realitățile de pe malul stâng să fie aduse la ceea ce se numește integritatea teritorială a Republicii Moldova. Dar pentru asta, repet, avem nevoie de o competență a guvernării de la Chișinău, pe care deocamdată nu o întrevăd în componența actualului partid de guvernare”, a concluzionat analistul politic Oazu Nantoi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE